Dordeduh - Har [The Best Progressive Metal Album]

Lyrics to Har [The Best Progressive Metal Album] by Dordeduh

Tracklist: 01. Timpul Întâilor Vă chem, Vă îndemn. Să dezlegați blestem, Blestem de neam Etern! Pentru cei ce sălășluiesc în umbră, Pentru cei ce nu vor să se-ascundă. Pentru ce ce-n cerc închis preumblă Și nu mal văd luminia cea din urmă. Pentru toți ce vor ca să răzbată, Pentru toți ce ne vor să se-abată. Pentru voi ce-n abis săriți Ca să renașteți reîintegiți! Adeverește-mi, Soare! Siguripsită cale! Către ceruri văznesit! Reînveșmântat, primenit! Vă chem, Vă îndemn. Să dezlegați blestem, Blestem de neam Etern! Voi, făuritori ce trei zări adună, Ce a fost și este, cu tot ce va să vină. Făuritori pășesc pe nori, făuritori... Șolomonari se înalță-n zbor, făuritori... Într-o clipă de-ați ferecat Tot ces-a plăsmuit vreodat’, Cu ultimul cuvănt ce-a fost rostit O lume nouă ați săvârșit. Adeverește-mi, Soare! Siguripsită cale! Către ceruri văznesit! Reînveșmântat, primenit! Pentru cei ce sălășluiesc în umbră, Pentru cei ce nu vor să se-ascundă. Pentru ce ce-n cerc închis preumblă Și nu mal văd luminia cea din urmă. Pentru toți ce vor ca să răzbată, Pentru toți ce ne vor să se-abată. Pentru voi ce-n abis săriți Ca să renașteți reîintegiți! 02. În Vieliștea Uitării Către crugul nețărmurit Am înaintat chemarea, Cănd de veste am primut Că a început uitarea. Și-am obosit să mă mai zbat, C-am să mă sting făr’ să răzbat, C-adun griji sî străng în piept Tot ce n-a fost înțelept; Și-am să pier resemnat, C-am să mă pierd dezintegrat. C-am un dar de-mprăștiat Și un dor neîmpărtășit, Ce n-a prins fire, ce a murit... Făr’ să-l învii în somn, Să aștearnă basmul pân’ la Panteon. În neant din nou pășesc Și-n ochi me se conturează ființe, Soarta ce mi-o croiesc Se limpezește în minte. Din voia lor, Clătesc din voia lor… Ce-n timp s-a prins în mine Și-n valuri mă izbesc, Pierind până la sine... Căci har de moștenesc, De făuresc în bine, Un loc am să-mi găsesc În marea plăsmuire. C-am învățat cum să mă zbat, Să nu mă sting, cum să răzbat, Să n-adun griji, să nu străng în piept Tot ce n-a fost înțelept, Căci n-am să pier resemnat, N-am să mă pierd dezintegrat. C-am un dar de-mprăștiat Și un dor de-mpărtășit Ce prinde fire, ce n-a murit, Ce ține cerul să pășesc ușor, Căci acel fior m-a-nvățat să zbor Să nu mă soarbă frica, să m-arunc în gol... 03. Descânt Mergi, mergi și iarăși mergi, Să nu te alături de pribegi! Mergi, mergi și iarăși mergi, Calea-n viață să mi-o dezlegi! Îngăduințe și făgăduințe, Scăpări în trăiri, ce atrag ființe, Gânduri și simțiri ce mișcă umbre, Dorințe ce ascund multe tâlcuri sumbre. De-ai pășit în cerc, Nu-i cale de dezleg. Pe vecie osândit, Decantat, învârtejit. Cu nici o vrajă fermecat... De nici o vrajă subjugat... Nici o făcătură să nu îți înfășoare, Al tău nume și-nfățișare, Nici o făptură iscoditoare, Să n-așeze descântare. Într-un semn de ascultare, Pentru-a firii vindecare, Cu-acest cânt îngânat, De orice vrajă am descântat. Ai grijă pe unde mergi, În lumea ‘alaltă sunt pribegi! Mergi, mergi și iarăși mergi, Calea-n viață să mi-o dezlegi! Mergi, mergi și iarăși mergi, Nu te-alături de pribegi! Ai grijă pe unde mergi, În lumea ‘alaltă sunt pribegi! Mergi, mergi și iarăși mergi, Ai grijă! Îngăduințe și făgăduințe, Scăpări în trăiri, ce atrag ființe, Gânduri și simțiri ce mișcă umbre, Dorințe ce ascund multe tâlcuri sumbre. De-ai pășit în cerc, Nu-i cale de dezleg. Pe vecie osândit, Decantat, învârtejit. Am să merg să mă deștept, Calea sorții s-o îndrept, Să-mi întorc norocul și sorocul, Iar pe draci să-i arză focul. Să mă îndrept spre cine sunt, De sunt bun, de sunt nebun, Tihnă-n mine să găsesc, Să învăț să mă prețuiesc. Să împart ce-am cunoscut, De-a fost ușor, de a durat, Sufiete să-mbogățească, Iar la greu să se unească. Iar sfârșitul când îmi vine, Știu c-am făcut lumii-un bine, O picătură lângă o mie În ulciorul cu apă vie. A fost odată ca-n povești... 04. Calea Magilor Din nimic născocit, închipuit, Himeric, Nicicând n-a dăinuit! Din nefăcut, năzărit, Decăzut, afurisit, Nimic însuflețit n-a zămislit. Și-a înșelat și-a smintit, Neadevărat, descântat, Prefăcut a amăgit! Nu-s însemnat cu neam pătat, Desfrânat, desfătat, Neatins cu-al tău păcat. Și-am să mă-nchin, stăruind să devin Și-am să mă-nchin, să devin mai senin Și-am să mă-nchin, să răzbat să nu m-abat Și-am să mă-nchin, să renasc înveșmântat. Și-am să mă-nchin Cu gând senin și devin, Împrejmuit mi-adie duhul. Ne-nstrăinat mă-nlocuisesc, mănvrednicesc. Pe calea magilor stăruind pășesc. Am să vin tot la voi, C-am să m-ofer făra să cer. Apropiat am să îndrum, Primește ca bun, îngăduie-mi să spun. Și-am să mă-nchin Cu gând senin și devin, Împrejmuit mi-adie duhul. Ne-nstrăinat mă-nlocuisesc, mănvrednicesc. Pe calea magilor stăruind pășesc. Am să vin viu! Tot la voi, că știu, C-am să m-ofer făra să cer. Apropiat am să îndrum, Primește ca bun, îngăduie-mi să- ți spun. 05. Vraci De Nord 06. Desferecat Lume ascunsă Lasă-te pătrunsă Descătușează-mă! Risipește-te! Duh treclet, Te vrășuiesc, Iar pe mine Mă vrăciuiesc. Duhule făr’ de cusur, Păstrează-mi sufletul vergur. Sunt asemeni șarpelui Ce-și mușcă singur coada. Năzuiesc din cerc să ies, Să-mi las în urmă soarta. Iar viața-n jar de chihlimbar Crapă din clipă în clipă, Sub lovituri ce nu slăbesc Strânsoarea ce despică. Duh Întemeietor! Ia ‘cest trădămănt, îngroapă-l în pământ. Cer îndrumare Făuritoare, Să ridice vălul, să văd iar adevărul. Dă-mi drumul! Risipește-te! 07. De Neam Vergur Blăstăm rea-voința Ce-l face pe om neom, Blăstăm neputința Ce-nlănțuiește ființa Și mai blăstăm Pe omul ferecat în somn, Prins în cerc de necuprins. Înfrunt chemarea care Stârnește năpustul în om, Înfrunt povelenia surdă Ce răsucește mintea, Șirag pângărit, acum tămăduind! Suflet de om închin, Ridicat la neam curat, Din obârșie întemeiat, Întrupat hialin. Din inimă să-și împartă plinul, Cu mintea să-și oprească timpul, Iar lumea să-i cânte ritmul. Și când liniștea golește Ce de-o viață într-una gonește, Am plecat la despletit sorocul Ca să îmi re-ntâlnesc norocul. Timp de-o clipă Ce-aprinde-n loc ființa, Natura soarbe omul Și-și țese-n tihnă firea. Și când vântul mi-a șoptit, Că vremea mi-a venit, Să mă-ntind la infinit, În duhul nesfârșit. Blăstăm rea-voința Ce-l face pe om neom, Blăstăm neputința Ce-nlănțuiește ființa Și mai blăstăm Pe omul ferecat în somn, Prins în cerc de necuprins. Înfrunt chemarea care Stârnește năpustul în om, Înfrunt povelenia surdă Ce răsucește mintea, Șirag pângărit, acum tămăduind! 08. Văznesit [Instrumental]